Adrian Mititelu Jr. a coborât din tribuna oficială a Stadionului Ion Oblemenco, în timpul partidei FCU Craiova - UTA Arad, scor 2-3, la pauză, și l-a atacat verbal pe arbitrul FIFA Marian Barbu.
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a criticat atitudinea fiului patronului de la FCU Craiova. De asemenea, Burleanu își dorește ca astfel de episoade să nu mai apară în fotbalul autohton.
”Ca Federație te interesează ca jucătorii și antrenorii să aibă un comportament mult mai adecvat. Comportarul unui jucător și antrenor influențează și suporterii, și telespectatorii. Și chiar ajungem la violență față de arbitrii.
Momentam considerăm că sancțiunile care pot fi aplicate sunt suficiente. Ne așteptăm în curând la o decizie a Comisiei de Disciplină în ceea ce privește un asemenea comportament, care nu are ce căuta în fotbal. Probabil va mai dura ceva ani până să scăpăm de asemenea comportament”, a declarat Răzvan Burleanu.