Liga 1· 1 min citire

Curățenie generală la Petrolul! Au fost anunțate două plecări

Petrolul Ploiești

Petrolul Ploiești

Scris de Popescu Mihai Publicat: 1 feb. 2024, 20:57

Clubul Petrolul Ploiești a anunțat, joi, că a ajuns la un acord privind încetarea relațiilor contractuale cu jucătorii Jefferson Jr. Nogueira și Giorgi Abuashvili.

”FC Petrolul Ploiești și jucătorii Jefferson Nogueira Junior (30 ani) și Giorgi Abuashvili (20 ani) au ajuns la un acord privind încetarea relațiilor contractuale.

Mijlocașul brazilian făcea parte din lotul echipei noastre din martie 2023, bifând 23 de apariții în Superligă și 3 prezențe în Cupa României.

Mijlocașul georgian făcea parte din lotul echipei noastre din august 2023 și a jucat în 3 partide de campionat și una de Cupa României, marcând un gol.
Mulțumim și mult succes în continuare!”, a fost anunțul celor de la Petrolul, pe rețelele sociale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News