Liga 1· 2 min citire

Dan Alexa rămâne la Călărași! A refuzat un salariu lunar de 9.000 de euro

dan alexa

dan alexa

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 13 nov. 2018, 09:11

Dan Alexa a luat decizia să rămână antrenorul Dunării Călărași, deși a primit o ofertă foarte bună din partea Astrei Giurgiu. Alexa a fost impresionat de susținerea arătată de conducerea călărășenilor și de mesajele suporterilor.

Luni seară, Alexa a discutat mai multe ore cu președintele Dunării, Florin Brișan, apoi a luat decizia finală în ceea ce privește viitorul său.

“Rămân! 99 la sută asta e decizia mea!”, le-a spus Alexa șefilor călărășeni, potrivit presei locale.

alexa

Potrivit GSP, oferta Astrei Giurgiu pentru Dan Alexa a fost: 50.000 de euro la semnătură și un salariu de 9.000 de euro lunar. 

"Nu e nimic adevărat, nu ne-am înțeles cu Dan Alexa. El e antrenor la Călărași", a spus Dani Coman, președintele Astrei, pentru ProSport.

Fostul mijlocaș nu a fost mulțumit de faptul că au fost anunțate măsuri drastice la Giurgiu. Din cauza problemelor financiare, obiectivul clubului Astra a fost schimbat, din ocuparea locurilor 1-3, în salvarea de la retrogradare!

"Lucrez cu niște oameni care asigură un buget corect și toată lumea este plătită la timp. Prime avem doar când facem rost de bani. Suntem într-o perioadă bună din punctul de vedere al jocului. Ne vom bate până la final pentru salvarea de la retrogradare. Și va fi o luptă foarte grea. Lumea e mulțumită, iar tot ce se întâmplă la Călărași e de domeniul fantasticului", a spus Alexa într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

alexa coregrafie

Dan Alexa (39 de ani) a promovat alături de Dunărea Călărași în Liga 1 și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României.

În campionat, Dunărea Călărași are o serie de 7 meciuri fără victorie și se află pe poziția a opta, cu 17 puncte după 15 runde.

Pe de altă parte, situația lui Gigi Mulțescu la Giurgiu rămâne incertă. Weekendul trecut, conducerea clubului a promis schimbări la nivelul băncii tehnice și al lotului de jucători. Până acum, giurgiuvenii n-au mai făcut niciun anunț.

multescu-astra

Astra Giurgiu ocupă locul 6 în clasamentul Ligii 1, după 15 etape.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News