Liga 1· 1 min citire

Dan Nistor ”tună și fulgeră” după Universitatea Cluj - CFR Cluj: ”Când ești cu nasul pe sus și nu respecți fotbalul, orice se poate întâmpla”

Dan Nistor

Dan Nistor

Scris de Popescu Mihai Publicat: 29 sept. 2025, 23:48

Universitatea Cluj a remizat contra celor de la CFR Cluj, scor 2-2, în etapa a 11-a din Superliga.

Dan Nistor a oferit o reacție adică la finalul partidei, în contextul în care șansele ”șepcilor roșii” de a ajunge în play-off par să fie tot mai mici.

”Suntem supărați. Îmi pare rău că n-am putut să câștigăm. Ar fi trebuit să câștigăm. Am avut destule ocazii. Dar, dacă nu profiți, fotbalul te pedepsește. Trebuie să învățăm din greșeli și să mergem mai departe. Problema mare... Nu vreau să fie penibil, dar cred că un mare factor a fost accidentarea mea, accidentarea lui Alex Chipciu (n.r. – amândoi au fost schimbați, în minutul 76). Suntem în blocaj. Nu putem să trecem peste el. Trebuie însă să urcăm în clasament. Mai ales că se apropie echipe din spate. Și ați văzut ce a pățit Sepsi anul trecut. Când ești cu nasul pe sus și nu respecți fotbalul, orice se poate întâmpla. Îmi e frică! Sincer!“, a spus Nistor, făcând trimitere la retrogradarea covăsnenilor, la capătul unui sezon în care ținta lor era prezența în play-off.

”U” Cluj ocupă, în prezent, poziția a noua în clasament.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News