CFR Cluj și Universitatea Craiova se întâlnesc, joi, în al patrulea sfert de finală din Cupa României.
De asemenea, adversarele vor disputa o partidă în etapa a treia din play-off-ul Superligii.
Dan Petrescu a dezvăluit că nu a lăsat în urmă înfrângerea suferită în meciul cu U Cluj, din campionat, scor 1-0.
(n.r. - Ați reușit să redresați vestiarul?) Vă dați seama că încă n-am vorbit. Ieri am avut un antrenament cu cei care n-au jucat.
Am zis să treacă o zi peste ei. Mergem înainte. O să avem o ședință mai târziu, video. E foarte greu de digerat ce s-a întâmplat. V-am spus, cred că e cea mai usturătoare înfrângere din carieră.
S-a mai întâmplat să câștigăm meciuri așa, un șut, un gol. Să jucăm pe contraatac. Dar de pierdut, n-am avut asemenea meciuri. M-am uitat iarăși la meci și au fost cel puțin 15 ocazii clare.
Nu ai cum să ai 15 ocazii clare și să nu dai un gol. Și ei au avut un singur șut pe poartă, respins de portar, și ăla a fost gol. Fotbalul e imprevizibil, niciodată nu știi ce să mai crezi. M-am uitat și ieri, la Real Madrid – Sociedad 4-4. Ăsta e fotbalul, din păcate am suferit o înfrângere care nu trebuia să se întâmple. Nici n-am ce să le zic băieților. Nu am cum să-i cert. Singurul capitol la care nu am fost peste U Cluj a fost la goluri marcate", a declarat tehnicianul ardelenilor.