Cristi Balaj a vorbit despre starea de sănătate a jucătorului Simao Rocha, care are dureri în zona genunchiului, deși a făcut un RMN și nimic nu a părut suspect.
Președintele clujenilor a precizat că Rocha va merge în străinătate pentru mai multe investigații.
În plus, Balaj a subliniat că antrenorul Dan Petrescu nu știe dacă trebuie să îl scoată sau nu de pe listă.
„(n.r. – Începeți să fiți îngrijorați că Universitatea Craiova s-a dus la 11 puncte?) Am fost îngrijorați dinaintea meciului. Dacă am fost îngrijorați înainte de meci, nu am câștigat, deci nu am cum să fiu mai puțin îngrijorat. Suntem adânc îngrijorați acum!
Este greu, am avut mulți jucători accidentați. O parte dintre ei încep să revină, dar în continuare nu ne putem baza pe Simao, Muhar și Kamara. Sunt 3 jucători greu de înlocuit.
(n.r. – Am văzut că și Dan Petrescu s-a luat de Simao) Dacă îl doare genunchiul, ce poți să îi spui la om? Îl doare genunchiul, o să îl trimitem la un specialist în străinătate și rămâne de văzut în ce măsură vom reuși să rezolvăm problema. Când un jucător spune că îl doare, nu ai ce să îi faci.
I-am făcut un RMN, doar că RMN-ul nu îl sprijină, nu e de partea lui. Cunoscându-l, știu că vrea să joace. Face eforturi, vrea să fie pe teren, e frustrat și el. Frustrat și el, frustrat și noi. Ca președinte, trebuie să fiu echilibrat și atunci când văd că un jucător se pregătește, se recuperează, muncește, știind că vrea să joace… Nu am cum să fac altceva.
Dan Petrescu este iritat de situația lui. El așteaptă răspunsul, să vadă dacă îl scoate sau nu de pe listă. Dacă îl scoate de pe listă, el trebuie să se asigure că trebuie să îl pună înapoi”, a declarat Cristi Balaj la Fanatik.