Liga 1· 1 min citire

Dan Petrescu, furios pe arbitraj după egalul cu Botoșani: ”Mingea a ieșit afară. Jucătorii mei s-au oprit!”

Dan Petrescu

Dan Petrescu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 11 dec. 2022, 20:43

Echipa FC Botoșani a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, meciul cu formația CFR Cluj, scor 1-1, în etapa a 20-a din Superligă.

CFR a deschis scorul în minutul 28 prin Lovro Cvek.

Dragu a egalat în minutul 90+1.

La finalul meciului, Dan Petrescu a oferit mai multe declarații.

”Am pierdut două puncte mari, am avut 1-0 până în minutul 90. Prima repriză, destul de bună, a doua a fost mai slabă. Ei au dat gol la prima ocazie mare. Golul a venit după un aut foarte clar al nostru.

Eu nici n-am văzut golul pentru că nu înțelegeam cum de nu s-a dat aut, jucătorii s-au oprit. Nu înțeleg de ce n-a intervenit VAR-ul. Dacă egalam noi în minutul 90, era un punct câștigat, dar așa sunt două puncte pierdute”, a declarat Dan Petrescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News