Liga 1· 2 min citire

Dan Petrescu, gânditor după egalul cu Sepsi: ”Chiar nu mai înțeleg fotbalul, sincer!”

Dan Petrescu

Dan Petrescu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 26 oct. 2024, 00:01

CFR Cluj a remizat, pe teren propriu, scor 3-3, contra echipei Sepsi.

Partida a contat pentru etapa a 14-a din Superligă.

Ardelenii au revenit în meci după ce au fost conduși cu 3-1.

La finalul partidei, fanii i-au cerut demisia lui Dan Petrescu.

După meci, Dan Petrescu a oferit mai multe declarații.

”Mi-a plăcut meciul. Chiar nu mai înțeleg fotbalul, sincer. Avem probleme cu norocul. Prima repriză am jucat bine, nu am avut șansa să marcăm și am luat gol mult prea ușor.

Jucătorii erau cam speriați la pauză, nu am avut ce să le zic. Au jucat bine, am făcut două schimbări și am egalat. Am ratat foarte multe ocazii astăzi. Toate golurile lor au fost marcate de jucători care au fost la CFR, s-au simțit bine împotriva noastră. 

E clar că voiam să fim mai sus în clasament, dar suntem acolo și ne batem pentru un loc de play-off. E un campionat strâns. Înțeleg că lumea e obișnuită cu binele, dar sunt momente și când lumea ar trebui să fie alături de jucători. Acasă atacăm prea mult, problema la noi e în apărare. Nu e normal ca din trei șuturi să primești trei goluri.

Trebuie să ne mulțumim cu acest punct, e un punct mare. Dacă mai erau cinci minute, sunt convins că am fi marcat golul victoriei. Egalul e puțin dar este corect”, a spus Dan Petrescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News