Campioana CFR a câștigat derbiul orașului Cluj-Napoca cu Universitatea, după ce s-a impus, luni, pe arena Dr. Constantin Rădulescu, cu scorul de 4-0 (3-0), în ultimul meci al etapei a XXX-a, ultima a sezonului regulat din Superliga.
La finalul meciului, Dan Petrescu a fost supărat și a spus că echipa lui merita să mai marcheze.
”A fost greu, un an greu, 51 de meciuri înainte de play-off. Mai avem sigur 11 meciuri, deci ajungem sigur la 62. E prima oară când am avut o săptămână să pregătim meciul. Adversarul a avut o singură ocazie și noi mai puteam să dăm încă 3 sau 4 goluri. Scorul a fost mic.
Vreau să-i felicit pe jucători. Acum e ciudat, intri în play-off și o iei aproape de la 0. Nu înțeleg de ce la Liga 2 se poate să se lase punctele și la noi nu. Nu uitați că U Cluj trebuia să o bată 5-0 pe Farul, nu 2-0, au făcut un meci excelent.
Am marcat cele mai multe goluri din campionat, iată, un antrenor defensiv ca mine, că așa se spune. Și nici nu avem un golgheter. Sper să avem o săptămână de pauză, să putem pregăti meciul următor cum trebuie”, a spus Dan Petrescu.