Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu formația CS Universitatea Craiova, într-un meci al etapei a 7-a din play-off-ul Superligii.
După acest meci, Dan Petrescu a fost foarte supărat pe arbitraj.
Antrenorul a recunoscut că se gândește să plece din țară.
"M-au supărat atât de tare arbitrajele, încât mă gândesc să plec din România. Am mai plecat o dată din cauza lor. Sunt hotărât să plec. Am contract cu CFR, trebuie să-l respect, dar după aceea nu mai vreau. În Europa nu am luat în niciun galben, iar în play-off am deja patru galbene. Mă gândesc la toate (n.r. - să plec din vară), dar deocamdată am contract. N-am primit contractul pe masă, îl semnam dacă îl primeam, până acum au fost doar pe vorbe, dar mai am un an și trei luni. Ce e așa mare grabă contractul meu?", a declarat Dan Petrescu, la Prima Sport.