FC U Craiova s-a impus în fața celor de la Rapid, iar meciul s-a terminat cu scandal. Săpunaru a a fost aproape de a se bate cu un suporter oltean, iar Dan Șucu a oferit o primă reacție după aceste incidente.
"Trebuie să vedem ceea ce a fost cel mai grav: lipsa securității fotbaliștilor! Vorbim de o zonă în care nu au ce căuta alte persoane, care nu au legătură oficială cu meciul. Intri într-un culoar, într-un spațiu îngust. Ești deja target. Este o bombă cu ceas! Dacă sunt și câțiva bețivi pe acolo, este deja o problemă.
Acolo se putea repeta cazul lui Marian Cozma. Așa s-a întâmplat și atunci, într-o învălmășeală de acest gen, cu un sportiv care își apăra colegii. Mi-aș dori să înțeleagă toți președinții din fotbal că securitatea fotbaliștilor este prioritatea cluburilor. La finalul jocurilor, după o încărcătură psihică foarte mare, ei trebuie protejați la vestiare.
Pentru tot ceea ce se întâmplă pe stadion, pe gazon și la interior, există regulamente clare. Trebuie să ne preocupe pe toți cei implicați în acest fenomen asigurarea siguranței sportivilor pentru a evita situații grave, pe care apoi să le regretăm toți", a declarat Dan Șucu, pentru Prosport.