Liga 1· 4 min citire

De ce nu era lăsat la națională Octavian Popescu de către Craiova: ,,În situația lui mai sunt și alți copii''

Octavian Popescu

Octavian Popescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 feb. 2021, 11:10

Octavian Popescu este noul jucător de la FCSB cu care Gigi Becali speră să dea un nou tun financiar pe piața transferurilor în viitor.

Înaintea de a ajunge la echipa lui Becali în vară, tânărul mijlocaș a mai trecut și pe la rivala din campionat, Universitatea Craiova.

Au apărut numeroase informații că echipa din Bănie nu îl lăsa pe Octavian Popescu la loturile naționale și de aceea nu a fost convocat până acum la nicio selecționată de tineret.

Octavian Popescu - FCSB

Ion Geolgău, manager al departamentului de scouting al FRF, spune că este dezamăgit de faptul că oltenii nu spun adevărul cu privire la absențele lui Octavian Popescu de la loturile naționale.

„Sunt puțin dezamăgit că nu au curajul să iasă public și să spună care a fost povestea de la început, nu pe parcurs. Octavian Popescu eu am vrut să-l aduc, eu, nu alții, în vara anului 2014. Am vorbit cu unchiul său care mi-a fost coleg de echipă, Tavi Popescu, îi poartă și numele, e băiatul fratelui său. De fapt, l-am rugat pe Nae Tilihoi, cel care era nașul lui de cununie, să vorbească cu el. A vorbit, am vorbit și eu. Mi-a spus că e prea tânăr și nu-l lasă mama lui să vină. 

Citește și EXCLUSIV | Avertismentul transmis după laudele primite de Octavian Popescu: “Ne entuziasmăm prea repede”

Eu am plecat în vara anului 2016 de la Universitatea Craiova. L-am urmărit pe copil, am stat de vorbă cu el de vreo două-trei ori la selecții. Rămăsese micuț, nu avea forță necesară. I-am zis că-l voi urmări, că e nepotul lui Tavi și că are și nume de fotbalist și sânge de fotbalist.

Ion Geolgau

Sursa foto: TVR

„După acele selecții, l-am chemat la echipa națională. Nu știu cum a ajuns el la Craiova în 2018.

Ei nu au vrut să îi dea drumul la lot, iar faptul că nu au curajul să vină public și să spună că nu l-au lăsat din anumite motive mă dezamăgește. Eu știu că sunt niște tipi corecți în club, dar probabil le este teamă, nu știu de ce sau de cine, de suporteri, chiar nu-mi dau seama. Eu nu i-am sunat să le cer socoteală.

Citește și Octavian Popescu, dorit în campionatele tari din Europa! Ce echipe importante au pus ochii pe mijlocaș

Pot oricând să ies, întrucât mai mulți comentatori sportivi ne critică pentru faptul că Octavian Popescu nu are meciuri la echipa națională. Nu are și nu din cauza noastră, a departamentului de scouting al FRF. L-au acuzat pe Mihai Stoichiță. Nu îi iau apărarea, el știe să se apere. Craiova ar trebui să iasă și să spună, să dea un comunicat. Eu știu, dar e treaba lor acolo. În situația lui Octavian Popescu mai sunt și alți copii care nu sunt lăsați la selecții, fiindcă le este teamă să nu vină cluburi mai bine organizate și să îi ia. Noi nu avem nicio putere, nu putem să obligăm. 

octavian popescu

Să știe cei de la Craiova că eu am documente în care explică de ce nu e lăsat, dar așa, laitmotiv. Nu vreau să le fac publice, iubesc prea mult acel club ca să arunc cu o piatră în ei, dar e vorba de meseria mea. Lumea mă acuză de incompetență. Nu spun că sunt cel mai bun, dar am în urmă vreo 30 de copii pe care i-am descoperit de tineri, vorbind de Luțu, Dănciulescu, Stoican. Sunt destui care să înțeleagă situația și să discute direct cu Craiova, nu să mai acuze Federația Română de Fotbal.'', a declarat fostul fotbalist al oltenilor pentru Fanatik.

Un gol în 19 meciuri a reușit Octavian Popescu pentru FCSB în acest sezon și a mai contribuit decisiv la alte 6 goluri înscrise de colegii săi.

350.000 de euro este cota lui Octavian Popescu, potrivit transfermarkt.com.

popescu octavian

Citește și EXCLUSIV | Curg laudele pentru Octavian Popescu: ”Este croit pentru un fotbal de nivel european!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News