Liga 1· 1 min citire

Dennis Politic a dezvăluit când se va întoarce pe teren: ”Progresez foarte bine”

Dennis Politic

Dennis Politic

Scris de Popescu Mihai Publicat: 1 sept. 2024, 19:35

Dennis Politic, căpitanul echipei Dinamo, a oferit ultimele detalii despre starea sa actuală de sănătate și a dezvăluit când ar putea reveni pe teren.

Politic a suferit o leziune de gradul II la bicepsul femural în timpul meciului din deplasare cu Politehnica Iași, în urmă cu aproximativ cu trei săptămâni.

”Sunt mai bine. Au trecut aproape trei săptămâni de la accidentare. Fac recuperare în fiecare zi la Săftica. Am început și cu alergarea de aproximativ o săptămână și fac progrese. A fost o leziune de gradul II la bicepsul femural, ceea ce înseamnă 4-6 săptămâni de recuperare”, a declarat Politic, invitat în cadrul emisiunei „Totul pentru Dinamo”, 

”Acum mă simt foarte bine și cred că progresez foarte bine. Nu pot să preconizez exact când voi reveni, dar sper după pauza competițională să încep să mă antrenez cu echipa 100% și apoi să fiu reintegrat”, a adăugat atacantul.

”Încerc să întăresc ambii bicepși femurali și toate grupele de mușchi pentru a evita alte probleme de genul acesta. Este frustrant, mai ales că eram într-o formă foarte bună când s-a întâmplat accidentarea”, a spus căpitanul echipei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News