Liga 1· 2 min citire

Dică vrea să plece la Mioveni: ”Nu vreau ca doar eu să îmi doresc rămânerea în Liga 1!”

Nicolae Dică

Nicolae Dică

Scris de Popescu Mihai Publicat: 10 apr. 2023, 20:10

Echipa Petrolul Ploiești a învins luni, pe teren propriu, formația CS Mioveni, scor 2-0, într-un meci contând pentru etapa a treia din play-out-ul Superligii.

La finalul meciului, Dică a oferit mai multe declarații. El se gândește la plecare.

”Ne-a bătut Budi cu o execuție senzațională. Nu am reușit să facem o partidă bună, să revenim, să ajungem cu mingea în 30 de metri. În ultimii 30 de metri nu am reușit să punem probleme. Am arătat ca o echipă ca și retrogradată. Ok, am primit și noi un gol, dar să dăm și noi. Am arătat foarte rău.

De la vorbe la fapte e cale lungă. Degeaba vorbim dacă nu facem pe teren. Astăzi am fost slabi. M-am bucurat la început, că în primele 9 etape eram pe drumul cel bun.

Nu știu, o să ajung acasă și o să mă gândesc ce decizie voi lua. Nu vreau ca doar eu să îmi doresc rămânerea în Liga 1. Pentru mine e important că am venit. Am avut curaj. În nouă etape am arătat un fotbal bun.

O să mă gândesc acasă, să văd ce decizie voi lua. Nu sunt antrenorul care să vină și să-și dorească, iar jucătorii nu”, a spus Nicolae Dică, la finalul meciului cu Petrolul.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News