Liga 1· 2 min citire

Dinamo-CFR: Dan Petrescu – Mă îngrijorează că în prima repriză nu am arătat bine

Dan Petrescu

Dan Petrescu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 9 nov. 2024, 09:08

 

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, crede că este cea mai strânsă luptă de calificare în play-off, iar că echipele se gândesc, deocamdată, doar la calificare, apoi la titlu.

„Cred că s-a echilibrat jocul în prima repriză. 1-1 la pauză era mincinos. În a doua repriză, puteam câștiga și noi, puteau câștiga și ei. Cred că e un rezultat echitabil. E un punct în deplasare, un punct important. E clar că era bine dacă Michael marca, săracul, n-a dat niciun gol, era terminat după meci.

Mă îngrijorează că în prima repriză nu am arătat bine, dar nu avem timp, peste trei zile e alt joc. Ne așteaptă un meci incredibil de greu la Galați, că ei au făcut egal astăzi, au nevoie de victorie pentru a intra în play-off.

[Despre golul egalizator marcat de Louis Munteanu] L-am văzut la video, mă gândeam ”Doamne ferește să-l anuleze”. Cred că e prima oară anul ăsta când am avut o decizie VAR pro. În luna noiembrie parcă s-a sucit ceva, așa, suntem mai norocoși.

Suferim în apărare și nu știu ce trebuie să facem. Nu are rost să vorbim de întăriri, cred că avem destui jucători.

Camora se simțea foarte rău, de-asta l-am schimbat la pauză, Louis Munteanu avea dureri la spate, a jucat cu dureri la spate.

Trec etapele, mai e puțin și începe play-off-ul și toate sunt acolo. Nu cred că se gândește nimeni la titlu, toți se gândesc la play-off, că niciodată nu a fost așa strâns. Eu zic că primele 12 echipe pot să ajungă acolo. Să vedem ce se va întâmpla la iarnă”, a declarat Dan Petrescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News