Liga 1· 2 min citire

Dumitru Dragomir știe dacă Becali se retrage: ”El nu minte!”

Dumitru Dragomir

Dumitru Dragomir

Scris de Popescu Mihai Publicat: 2 mai 2023, 15:36

Echipa bucureșteană FCSB a învins duminică seara, în deplasare, scor 2-1, formația Universitatea Craiova, într-un meci al etapei a șasea din play-off-ul Superligii.

FCSB este pe locul secund în clasament, cu 40 de puncte, la trei puncte de liderul Farul Constanța.

Înainte de acest meci, Becali a anunțat că se retrage din fotbal și că vinde FCSB, totuși, Dumitru Dragomir susține altceva.

Fostul șef de la LPF susține că până în acest moment Gigi Becali nu a vândut echipa.

”M-a sunat aseară și mi-a spus că încă n-a vândut nimic, se mai gândește. Eu i-am spus că așa este la fotbal. El încă mai era supărat, dar nu știu dacă vinde sau nu mai vinde, dar știu sigur că n-a vândut.

N-a dat la nimeni. El nu minte. MM Stoica poate să mintă că e conducător, e angajat. Nu se întâmplă nimic. Gigi m-a sunat la 18:44. El s-a uitat la emisiune și mi-a spus că nu mi-a mulțumit până acum că nu are nevoie ca cineva să îi facă notorietate.

'Bă, ai vândut-o?', 'N-am vândut nimic, Mitică!', mi-a spus Gigi. I-am spus că are 10 jucători care depășesc 50 de milioane. N-a zis nimic, era bucuros în sinea lui.

În momentul în care a spus că nu a vândut, știam sigur. El averea trebuie să o împartă la fetele lui. Voi credeți că Gigi Becali dă altcuiva averea în afară de fetele lui. Era dezinvolt, bucuros.

Voiam să îl sun după meciul Rapidului. Am fost sigur că CFR Cluj nu pierde și le-a dat Mutu o lecție de cred că își ling rănile trei luni, până când începe noul campionat”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News