Astra Giurgiu și Academica Clinceni au încheiat la egalitate meciul din etapa 25, scor 1-1, iar antrenorul giurgiuvenilor a răbufnit după meci!
Eugen Neagoe nu a fost mulțumit de desfășurarea partidei și de maniera de arbitraj a centralului Horațiu Feșnic (31 ani).
„S-a jucat țurca. Nu ați văzut meciul? Ce să comentăm? Nu s-a jucat fotbal. Au fost 50 de faulturi și ne-am aruncat pe jos la fiecare fază. Patriche stă în repriza a doua cinci minute pe jos și noi dăm trei minute de prelungire. Țurca, exact țurca s-a jucat.
Dar nu avem voie să vorbim, nu avem voie să zicem nimic, pentru că cine știe cine se mai supără după aceea, ne suspendă, nu mai avem voie pe terenul de fotbal, trebuie să stăm doar în afara stadionului”, a fost reacția antrenorului de 53 ani, conform Telekom Sport.
În momentul în care Eugen Neagoe s-a dus și i-a cerut explicații centralului Horațiu Feșnic, cel din urmă a refuzat să răspundă cererii primite, lucru care l-a scos din minți pe tehnicianul giurgiuvenilor.
”Era foarte grăbit, cred că pierdea avionul spre Cluj. Cred că m-am purtat civilizat. Singura greșeală a fost că am strigat Horațiu, nu am strigat domnul Feșnic. Nu mi-a reproșat nimic, nici nu a vrut să stea de vorbă cu mine. Dacă așa merge în continuare, foarte bine, după aceea vine Lokomotiv Tashkent sau cine ne mai bate, dau cu noi de pământ de nu ne vedem.
Vrem să jucăm fotbal, păcălim oamenii care se uită la televizor. Efectiv ne păcălim pe noi singuri, încercăm să facem ce? Acesta e fotbalul, 50 de întreruperi, ne aruncăm pe jos la fiecare fază, cerem fault în fiecare moment al jocului, cum bate vântul dăm fault”, a concluzionat tehncianul Astrei, conform aceleiași surse.
În runda viitoare, Astra va primi acasă vizita celor de la Hermannstadt Sibiu.