Echipa FCU Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, formația FC Voluntari, în meciul de debut al etapei a cincea din Superligă.
La finalul meciului, Marin Dună, antrenorul principal de la FC Voluntari și partenerul lui Ilie Poenaru de pe banca tehnică a ilfovenilor, a oferit mai multe declarații.
”Practic acolo s-a scris istoria. Am primit trei goluri foarte ușor. Trebuie să analizăm foarte bine prima repriză. Au fost două reprize diferite. În prima repriză, am făcut multe greșeli, în a doua am jucat, am avut ocazii, am și marcat. Ne așteaptă un meci greu cu Dinamo și trebuie să eliminăm aceste greșeli.
Eu zic că băieții au forțat, au avut atitudine, au avut determinare. Craiova e o echipă bună și având 3-0 e greu mental să revii. Au revenit în două meciuri, dar nu putem repeta istoria la infinit. Nu ar fi trebuit să primim atât de repede trei goluri.
Vom vedea, cu siguranță nu vom mai arăta așa la meciul următor. Tot acești băieți au câștigat și meciul cu Rapid. Avem încredere în toți jucătorii. Cei care au intrat au venit cu prospețime, cu încredere, drept dovadă că am și marcat.
Sunt paradoxurile fotbalului. Ne așteptam să marcăm mai mult, nu ne-am mai creat atât de multe ocazii ca la meciurile trecute, dar sper să o facem la meciurile următoare”, a declarat Marin Dună, la finalul partidei.