Liga 1· 2 min citire

FCSB a făcut anunțul în privința lui Florinel Coman! Când revine pe teren fotbalistul

FCSB v CFR Cluj - Liga 1 Romania, Bucharest - 19 Mar 2021

FCSB v CFR Cluj - Liga 1 Romania, Bucharest - 19 Mar 2021

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 15 mai 2021, 18:49

Florinel Coman, atacantul celor de la FCSB, este indisponibil în acest moment pentru echipa ,,roș-albastră'', după accidentarea suferită la echipa națională.

Ultimul meci în care Coman a evoluat a fost România - Macedonia de Nord, scor 3-2, în care a suferit o leziune la mușchii adductori, chiar în primele minute ale jocului.

florin coman

sursa: frf.ro

Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a explicat care mai este situația fotbalistului. Acesta spune că atacantul așteaptă acum rezultatul unui nou RMN pentru a vedea când va putea reveni pe teren.

,,În două săptămâni Coman va repeta RMN-ul. Merge bine recuperarea, deocamdată face alergări din ce în ce mai accelerate, dar în linie dreaptă, nu are voie să întoarcă brusc.

Mihai Stoica

Medicul nostru colaborează cu un profesor celebru din Finlanda, care la probleme de acest gen este numărul 1. Dacă RMN-ul iese bine, în următoarele 5 săptămâni va trece treptat până când va ajunge să se antreneze cu echipa, așa spune protocolul.'', a declarat Mihai Stoica, într-un live pe pagina de Facebook a celor de la FCSB.

2 goluri și 8 pase decisive a reușit Florinel Coman pentru FCSB în acest sezon, în cele 22 de meciuri în care a jucat.

5.500.000 de euro este cota de piață a jucătorului de 23 de ani, potrivit transfermarkt.com.

Florinel Coman

Citește și EXCLUSIV | Explicația pentru randamentul scăzut al lui Florinel Coman: ,,Putea să dea 3-4 goluri! Cât de ghinionist să fii?”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News