Liga 1· 2 min citire

Florin Talpan își continuă războiul împotriva FCSB-ului: ”FCSB nu este Steaua!”

Florin Talpan

Florin Talpan

Scris de Popescu Mihai Publicat: 19 iul. 2023, 19:56

FCSB nu va mai juca în Ghencea.

Cele două cluburi au negociat intens, dar nu s-a ajuns la o înțelegere.

Recent, Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa celor de la CSA și i-a numit ”oameni de nimic”.

La câteva ore distanță, Florin Talpan a oferit mai multe declarații și a vorbit despre FCSB.

”Având în vedere că cei de la FCSB au încălcat legea 4/2008 și pentru că nu au anunțat în termen de 5 zile jandarmeria, trebuie să piardă meciul cu Dinamo «masa verde». FCSB – Dinamo trebuie să fie 0-3!

Clubul STEAUA a demonstrat că este de buna-credință. FCSB nu a fost de bună-credință. A văzut toată țara și toată lumea cum oficialii FCSB încalcă zi de zi deciziile definitive pronunțate de Înalta Curte de Casație si Justiție. Înalta Curte de Casație si Justiție a stabilit limpede că FCSB a folosit ilegal numele si marca Steaua.

Instanțele de judecată le-a interzis celor de la FCSB să folosească numele Steaua sau Steaua București. Lor nu le pasă de lege, nu le pasă de Justiție, nu le pasă de nimic. Tot ce vor ei este să fure identitatea clubului Steaua, sa își asocieze imaginea cu brandul Steaua, să profite de pe urma brandului Steaua, să mintă suporterii ca ei sunt Steaua.

”FCSB nu e Steaua”

FCSB nu este Steaua. FCSB e un club pe care domnul Becali l-a înființat în 2003 în județul Ilfov. Asta scrie pe Certificatul lor de Identitate Sportiva. FCSB a folosit ilegal numele și marca Steaua, iar Gigi Becali va fi obligat să plătească Armatei prejudiciul de 37 milioane euro pe care avocații FCSB l-au recunoscut în fața instanței. Ei singuri au recunoscut la Tribunal ca FCSB a folosit numele și marca fără niciun drept.

Justiția a decis clar și definitiv: Clubul Sportiv al Armatei Steaua nu și-a cedat niciodată numele, marca sau palmaresul. Ați văzut ce a spus și domnul Păunescu ieri: până și el a recunoscut că FCSB nu este Steaua.

Asociația AFC Steaua înființată în 1998 avea doar drept de folosință, nu a fost niciodată proprietar al mărcii, al numelui și palmaresului. Deci nu avea cum să cedeze marca, numele și palmaresul în 2003 către FCSB. Toate acestea au rămas întotdeauna în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, nu au aparținut niciodată altcuiva”, a declarat Florin Talpan, conform prosport.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News