Liga 1· 2 min citire

Florin Tănase nu mai vrea să rămână la FCSB: ,,A zis să plece odată, să scape de România''

Florin Tănase

Florin Tănase

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 13 apr. 2021, 16:37

Căpitanul “roș-albaștrilor”, Florin Tănase, este pe val în momentul de față la FCSB, iar reușitele sale l-au propulsat direct în fruntea ierarhiei marcatorilor din Liga 1!

Rămas liderul din teren al echipei și principalul marcator, mai ales după plecarea lui Dennis Man, decarul “roș-albaștrilor” și-a făcut un obicei din a marca aproape în fiecare rundă pentru formația lui Toni Petrea. Florin Tănase este liderul detașat în clasamentul golgheterilor din Liga 1, cu 19 goluri marcate în actualul sezon.

florin tanase-fcsb

Deși trece prin cele mai bune momente ale carierei, Gigi Becali a declarat că decarul său vrea să plece din România, pentru că s-a săturat de modul în care echipa este arbitrată.

„Oamenii nu mai pot. Tănase a zis să plece odată afară, să scape de România. Nu există așa ceva. Nu mai vor oamenii să rămână în țara asta.

GIGI BECALI

Astea nu-s greșeli, astea sunt drăcești, nu greșeli. Ce a făcut Călin, acum, cu Tănase, nu a existat de când e lumea.”, a declarat Gigi Becali, pentru Antena Sport.

Florin Tănase a contestat destul de vehement deciziile arbitrului Iulian Călin la meciul din campionat cu Sepsi, terminat 1-1.

,,Suntem foarte dezamăgiți pentru că după părerea mea puteam să ne desprindem, să facem 2-0, dar nu am reușit și din cauza arbitrului. Eu nu știu cine analizează prestațiile lor, pentru că ne-am săturat și noi. Nu mai putem să jucăm cu astfel de arbitraje. El dă fault în atac și mie mi-a rupt piciorul. Vreau să analizeze cineva de câte ori ne-a arbitrat Călin și de câte ori a greșit împotriva noastră.

Cristi Tănase

Trebuia să fie un joc ușor, asta este și părerea mea, dar când arbitrul îi lasă să aibă asemenea intrări, out-uri invers, nu e poziționat cum trebuie, dă așa după ureche, îi zice arbitrul de rezervă ceva, nici nu ascultă.”, a declarat golgheterul Ligii 1.

4.000.000 de euro este cota de transfer a lui Florin Tănase, fotbalist care se află din vara anului 2016 în curtea celor de la FCSB, după transferul de la Viitorul Constanța. 27 de meciuri, 20 goluri și 7 pase de gol este bilanțul căpitanului “roș-albaștrilor” din acest sezon.

Florin Tănase

Citește și Florin Tănase, caracterizat de unul dintre foștii antrenori: “Este un jucător exponențial pentru fotbalul românesc!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News