Liga 1· 1 min citire

Fostul jucător al lui Inter va antrena în România

csm ceahlaul

csm ceahlaul

Scris de Popescu Mihai Publicat: 5 iun. 2024, 22:22

Marco Veronese va pregăti CSM Ceahlăul Piatra Neamț pentru două sezoane, urmând să preia oficial echipa începând cu 1 iulie, a anunțat, miercuri, clubul din Liga 2.

Italianul a fost antrenor secund la Alaves (2017) și la naționala Albaniei (2017), sub comanda lui Giovanni De Biasi.

De asemenea, tehnicianul a pregătit Parma U19 două sezoane (2019-2021), iar ulterior a ajuns pe banca grupării FC Torino U17 și apoi, secund la Triestina.

Veronese a oferit o primă reacție după ce a devenit antrenor în România.

"Am urmărit multe meciuri ale echipei Ceahlăul din sezonul precedent. Am remarcat că Liga a II-a este un campionat alcătuit din echipe bune, că se practică un joc fizic, dar și că sunt jucători cu calitate.

Consider că sunt un antrenor care are capacitatea de a se adapta și-mi doresc ca echipa să transmită o energie pozitivă către suporteri, pentru ca cei din tribună să ne sprijine mereu", a declarat tehnicianul Marco Veronese.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News