Liga 1· 2 min citire

Fostul jucător de la FCSB a recunoscut că s-a despărțit cu greu de echipa lui Becali: ”Cel mai bun club din România!”

Fostul jucător de la FCSB a recunoscut că s-a despărțit cu greu de echipa lui Becali: ”Cel mai bun club din România!”

Fostul jucător de la FCSB a recunoscut că s-a despărțit cu greu de echipa lui Becali: ”Cel mai bun club din România!”

Scris de Popescu Mihai Publicat: 14 aug. 2022, 19:05

Craiova s-a impus la limită contra lui CS Mioveni, scor 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat de Andrei Ivan, care a trimis mingea în poartă superb din voleu. Lixandru a fost împrumutat de FCSB la Mioveni. Jucătorul a dezvăluit că a fost o decizie grea să plece, dar își dorea să joace.

”Am avut-o acolo, se întâmplă, nu avem ce să îi reproșăm lui Liviu, dar și ei au avut multe ocazii. Era un rezultat norocos.

Nu e decizie ușoară să pleci de la FCSB, e cel mai bun club din România, dar cel mai important pentru mine a fost să joc”, a declarat Mihai Lixandru.

Ce a spus Rădoi după meci

”Probabil v-am obișnuit prost cu rezultatul cu Zorya, 3-0, și acum lumea are așteptări. Mă așteptam să fie un meci dificil, nu am avut spații. Am crezut că starea gazonului va fi bună, nu a fost așa și nu ne-a ajutat.

Un gol norocos, dar cred că puteam majora diferența și victoria era mai clară. Oricum cred că e o victorie meritată. Și noi am sperat că Vlădoiu putea evolua 45 de minute, din păcate, mi-a zis că și starea gazonului l-a împiedicat. Îl felicit că a venit și a zis că nu poate duce tot meciul.

Nistor a intrat bine primele trei-patru acțiuni, apoi a avut acea pasă, nu știu către cine a vrut să dea. După, joc de picior bun, schimbare de direcție, are o liniște în joc. A avut o perioadă în care nu a fost alături de prima echipă și cred că-i lipsesc câteva antrenamente alături de noi”, a declarat Mirel Rădoi.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News