Liga 1· 2 min citire

Gabi Balint a răbufnit după ultimul eșec al Stelei: ”Lucrurile se întâmplă invers!”

Gabi Balint

Gabi Balint

Scris de Popescu Mihai Publicat: 11 mar. 2024, 20:00

Echipa CS Mioveni a învins CSA Steaua cu 2-0, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 18-a a Ligii 2.

După acest rezultat, Steaua nu mai are șanse la play-off.

Gabi Balint a oferit mai multe declarații în urma meciului pierdut de CSA.

”Steaua nu a ajunge în play-off, din păcate. Sincer, sunt lucruri pe care nu le înțeleg și pe care le-am mai exprimat.

Acolo (n.r. - la Steaua) lucrurile se întâmplă invers. Își fac echipă, dar nu au drept de promovare. Ar trebui mai întâi să rezolve problema juridică a clubului și mai apoi să se ocupe și de lot”, a spus Balint, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Special.

”Ar trebui să se axeze mai mult pe centrul de copii, dar și pe tineret și să joace în liga în care poate face față. Dacă nu se va descurca cu echipa formată din juniori și tineret în Liga 2, atunci să joace în Liga 3.

Dar așa nu se mai poate. Sunt oameni care sunt cu sufletul alături de Steaua. S-a văzut și în seara asta, la Mioveni, că a fost galeria acolo”, a mai spus Balint.

”Noi nu avem acces acolo, problema e la ei. Trece timpul și nu se întâmplă nimic. La anul va fi la fel, nu înțeleg de ce. Pe Oprița îl înțeleg, el e antrenor, vrea să-și facă meseria, un CV.

Nu se mai poate așa! E și o problemă ce ține de acte, din ce am înțeles. Nu e ușor ca echipa să facă o colaborare cu un privat”, a concluzionat Balint, la Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News