Horațiu Moldovan a ajuns la Atletico Madrid.
Rapid a avut nevoie de portar, pentru a acoperi postul liber.
Recent, echipa din Giulești a oficializat transferul lui Marian Aioani de la Farul.
Gică Popescu a oferit detalii despre mutare.
”La noi a fost de socoteli. Gică decide ce jucători pleacă și ce jucători vin. A făcut o analiză și a ajuns la concluzia că putem să ăi dăm drumul pentru a veni un alt portar. El face aceste socoteli. Atunci când vine o ofertă, el ia decizia pentru că el știe cel mai bine care este situația din vestiar. Mereu se putea mai bine. Gică a decis prețul. Nu știu dacă era cazul aici. Nu am participat la negocieri. Dacă Gică a considerat că era un preț bun, l-a lăsat să plece. Poate ar fi fost mai puțin dacă aș fi participat eu. Nu poți să știi.
Este un jucător care pe noi ne-a ajutat foarte mult la câștigarea campionatului. Ne-a salvat de multe ori în situații complicate. Banii pe care îi ia la Rapid nu i-ar fi luat niciodată la Farul. Nu ne permitem să plătim aceleași salarii ca FCSB, CFR sau Rapid. Ne gândim prima dată la jucător. Cum îl știți pe Gică, un tip darnic, asta a fost prima evaluare pe care a făcut-o. Avem un procent important la următorul transfer. Există și o clauză. Sunt mai multe clauze legate de performanță”, a spus Gică Popescu, la Digi Sport.