Alexandru Mitriță este pe pe punctul de a prinde un transfer în Arabia Saudită, cu un salariu de 1,5 milioane de euro pe sezon.
Gigi Becali a declarat că această sumă ar fi împărțită între Mitriță și Mihai Rotaru, deoarece jucătorul s-a întors la echipa din ”Bănie” în postura de jucător liber de contract în vara anului 2023.
"CFR și cu echipa aceasta pe care o are acum tot se bate la titlu. Chiar dacă nu face Nelu Varga investiții, cu echipa pe care o are acum se bate la titlu. Ei sunt! În rest nu are cine, nici Craiova, nici Rapidul.
(n.r. Am înțeles că Mitriță pleacă în Arabia Saudită) Dacă pleacă Mitriță, treaba lor! Eu spun ce văd, nu stau să vorbesc eu. (n.r. Pleacă fără sumă de transfer că așa e înțelegerea. Atunci probabil că o să ia 1,5 milioane salariu sau ceva de genul).
Eu știu că dacă pleacă se împart banii. Eu așa știu. Se împart 50% – 50% banii de transfer cu Rotaru. Nu mă bag, nu mă interesează.
Pei, le știu, și mai spun și ce cred și eu. Eu spun așa: ca să poți să te bați la un trofeu trebuie să ai doi, trei jucători de valoare. Ca atare, Craiova a avut doi, dar n-a avut trei. Trebuie să ai măcar trei.
Că dacă era și Baiaram de valoarea lui Mitriță, putea să ia Craiova campionatul. Dar n-ai cum, că trebuie să ai jucători pe toate compartimentele. Îți trebuie cât de cât putere ca să câștigi. CFR-ul d-aia poate! Ei au putere pe toate compartimentele. Îl au pe Loius Munteanu, îi au pe negrii aceia din față pe care nu știu cum îi cheamă”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.