Gigi Becali vrea cu orice preț să ajungă din nou cu echipa FCSB-ului în cupele europene la finalul acestui sezon de Liga 1.
Pentru asta, Becali știe că are nevoie de o echipă puternică, dar și plină de jucători cu experiență pe lângă tinerii pe care vrea să încaseze zeci de milioane de euro.
Astfel, cei de la FCSB au reușit să convingă un jucător important pentru echipă în ultimele sezoane să semneze o nouă înțelegere până în 2023.
Ajuns acum rezerva lui Ovidiu Popescu, Alexandru Crețu ar fi acceptat să semneze un niu contract cu echipa patronată de către Gigi Becali.
Fundașul de 32 de ani ar fi acceptat noua înțelegere care se va întinde până în 2023, iar salariu ar urma să fie de 12.000 de euro pe lună, potrivit Fanatik.
,,Eu mai am contract cu Steaua până la vară, dar mi-ar plăcea să continuu. Îmi doresc să câștigăm titlul, Cupa, Supercupa, dar și să mai rămână la club mulți dintre actualii jucători, pentru că formăm un grup extraordinar.'', declara Valentin Crețu, în noiembrie 2020.
24 de meciuri a jucat Valentin Crețu pentru FCSB în acest sezon, în toate competițiile.
750.000 de euro este cota de piață a fundașului dreapta, potrivit transfermarkt.com.