Gigi Becali a declarat că obiectivul său principal este să cucerească titlul în sezonul actual din Superliga.
Patronul a anunțat că, drept urmare, jucătorii săi vor primi în jur de 30.000-40.000 de euro lunar. Florin Tănase este cel mai elocvent în acest sens este Florin Tănase, despre care Becali a spus că poate juca oriunde în străinătate, însă îi va oferi sume de sute de mii de euro.
"Vreau să fac o echipă cu care să câștig campionatul anul ăsta, să merg în Liga Campionilor, să fac bani și încet-încet, nu la nivelul lor, dar cu salarii de 30.000-40.000 de euro pe lună, să mă bat cu ei. Nu să fii la nivelul lor, că te mănâncă, dar te poți bate.
Dacă ai niște jucători cât de cât, cu 600.000-700.000 de euro pe an, îi poți ține în România.
Exemplul e Tănase, jucător care poate face față la orice nivel. Îl pot ține în România, că îi dau sute de mii cu bonusuri, cu alea.
Fără jucători cu salarii de 6-7-8 sute de mii, nu te poți bate cu ăia mari. Mă refer la cei mari de tot", a spus Gigi Becali, potrivit GSP.