Gloria Buzău a pierdut, duminică, împotriva lui FC Botoșani, scor 0-2, și riscă retrogradarea.
Ilie Stan, care a preluat banca tehnică a buzoienilor în play-out, i-a criticat pe jucătorii străini din lot și s-a declarat extrem de dezamăgit în privința retrogradării.
"Probabil că așa este (n.r - momentul care a decis soarta Gloriei Buzău). Sunt foarte supărat. În momentul când am venit aici, știam unde ajung. Mircea Rednic a avut dreptate atunci când vorbea despre jucătorii străini. Că ei uită când vin în România și că trebuie să fie jucători profesioniști.
Vreau să vă spun că jucătorii mei străini, în ultimele două-trei etape, s-au dat accidentați. Nu se poate așa ceva! Ei profită de faptul că au un contract. Ce se gândesc ei, că echipa merge la Divizia B, iar ei își termină înțelegerea, vor lua banii și vor pleca.
Nu se poate! Avem o grămadă de jucători români care ar merita să joace, dar nu pot din cauza jucătorilor din străinătate. Străinii vin în România și fac figurație. După aceea, Ilie Stan va rămâne în istorie că a retrogradat echipa, iar ei pleacă frumos și iau banii ei. Eu și staff-ul meu muncim de două luni și nu am luat niciun ban. Unde e dreptatea în lumea asta?
Sunt negru de supărare. Asta e! Ce să facem? Mergem înainte. Asta e meseria de antrenor. Sunt înjurat la mine acasă! Îmi vine să plâng! Jucătorii să nu vină la antrenament? Sunt jucători care vin și îmi spun că dacă nu joacă, nu se mai antrenează. Nu se poate așa ceva!
Dacă nu joci și nu te implici, atunci la revedere, pa! Dacă depindea de mine, aș fi luat niște decizii. Dar e decizia conducerii. Sunt păcălitori! Îmi pare rău că spun lucrurile astea", a spus Ilie Stan, pentru Orangesport.
Gloria Buzău ocupă ultimul loc în clasament, cu 16 puncte acumulate, șase sub Sepsi, care se află pe poziție de baraj.