Gloria Buzău - UTA Arad are loc luni, 3 martie - ora 17.00
Patru victorii, două remize și opt partide pierdute au înregistrat buzoienii în campionatul curent pe teren propriu.
9 noiembrie 2024, Rapid - UTA 2-0: a fost ultima înfrângere suferită de arădeni în deplasare pe prima scenă. Au urmat afară trei succese și trei rezultate de egalitate.
Gloria are 13 meciuri fără gol marcat, dintre care opt din postura de gazdă.
10 dintre cele 27 de goluri marcate de UTA au fost înscrise pe contraatac.
44 de goluri a încasat gruparea buzoiană, 17 dintre ele fiind primite până în minutul 30.
La finalul rundei precedente, formația arădeană era echipa cu cea mai mică medie a posesiei, doar 42,8 % (Gloria 46,1 %).
41 de jucători au utilizat buzoienii în primele 28 de etape, cei mai mulți dintre toate competitoarele. 16 dintre ei au debutat în SuperLigă pe durata campionatului curent.
UTA s-a bazat pe 36 de fotbaliști, dintre care 15 au marcat cel puțin un gol.
Gloria este singura echipă din ediția actuală care nu a fost sancționată cu cartonașe roșii.
În turul sezonului regulat curent, pe 26 octombrie 2024, arădenii s-au impus cu 1-0, autogol Diego Ferraresso.
Un duel foarte interesant se anunță a fi și cel dintre antrenorii Eugen Neagoe și Mircea Rednic, doi tehnicieni cu mare experiență la nivelul SuperLigii. Aceștia s-au mai întâlnit de șapte ori în campionat, de cinci ori s-a impus ,,Puriul", iar de alte două ori au remizat.