Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, consideră că Rapid nu s-ar fi implicat, de fapt, în povestea transferului lui Bîrligea, ci că Ioan Varga ar fi menționat numele lui Dan Șucu doar pentru a-l face pe Gigi Becali să materializeze mutarea.
”Nu are nicio contribuție Șucu. L-a interesat înainte. A anunțat o sumă pe care ar putea să o dea în rate și atât, nu a mai influențat cu nimic. Neluțu a jucat foarte bine, a jucat arta comerciantului, arta lui Gigi Becali în negocieri, că și ăsta e hienă.
Exact cu armele lui Gigi Becali i-a mai luat 500.000 în plus. L-a mai aruncat pe unul cu bani cum e Șucu, Gigi a pus repede botul să nu îl piardă. Dacă face patru jocuri bune în Europa League, Bîrligea pleacă cu peste zece milioane.
Are forță, se bagă în contre cum n-am mai văzut de mult timp așa ceva. De la CFR nu pleca cu banii ăștia în străinătate. E cea mai mare sumă dată pe un jucător din România. Petrescu și-a dat acordul să plece, l-a luat pe Louis Munteanu și au înțelegere că trebuie să joace titular. Au făcut bine că l-au dat pe Bîrligea pe suma asta!”, a spus Dumitru Dragomir, la Fanatik.