Darius Olaru traversează o perioadă foarte bună, însă ofertele cluburilor din străinătate interesate de căpitanul FCSB-ului nu s-au concretizat.
Ilie Dumitrescu susține că Olaru nu va ajunge la un club prestigios dacă nu va dovedi ce poate și în apărare.
De asemenea, fostul atacant consideră că Olaru trebuie să se impună și la prima reprezentativă.
”Deocamdată, Olaru și-a pus amprenta doar la FCSB, în campionat și în cupele europene. Trebuie să își pună amprenta și la echipa națională și atunci cu siguranță va fi (n.r. căutat de echipe din străinătate). Și la FCSB trebuie să facă faza defensivă. Acum e transformat în număr ’10’, are alt statut. El a pornit de undeva în zona asta de inter. La Mediaș, cu Edi Iordănescu, juca undeva în fața fundașilor, cu încă un închizător, cu Cristea cred. Avea tot timpul o progresie foarte bună, era un box-to-box.
Acum deja e genul cum i-am văzut în trecut pe Lampard și pe Gerrard. Din mijlocaș defensiv a ajuns acum în spatele atacantului, au alt statut din punct de vedere al exprimării în joc. Dacă se uită la Gerrard și la Lampard, să vadă și zona aia unde se pierde mingea. Nu vorbesc de aportul pe faza ofensivă, vorbim despre atunci când se pierde mingea. Sunt foarte puține echipe care joacă cu număr ’10’. E Barca, cu Dani Olmo, e Chelsea cu Cole Palmer, dar nu sunt foarte multe echipe. El trebuie să aibă reacție și la faza defensivă.
El este urmărit de foarte multe echipe, asta o spun sigur, este urmărit de foarte multe echipe, dar până când nu va înțelege că trebuie să aibă o reacție pe faza defensivă... El are o reacție senzațională când este cu mingea la picior, este cel mai bun jucător din linia de mijloc, dar nu e de ajuns să faci diferența în Liga 1 și că ai făcut câteva meciuri în Europa League. Trebuie să o faci și la echipa națională și, în același timp, trebuie să ai reacție când se pierde mingea. Atunci, cu siguranță, va face pasul la o echipă bună, pentru că există foarte mult potențial la Olaru, mă refer la faza ofensivă”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.