Ion Crăciunescu face mișto de Gigi Becali, fiind supărat pe declarațiile făcute de patronul FCSB-ului.
Ion Crăciunescu l-a ironizat pe Gigi Becali, după ce patronul FCSB-ului l-a contrat de la distanță, pentru că fostul arbitru a spus că Darius Olaru trebuia să fie eliminat fără doar și poate în meciul contra celor de la Poli Iași:
„Olaru merita roșu! Sunt unii care își dau cu părerea, dar mult au arbitrat ei. De câte ori m-am lovit de domnul Becali la cursurile de arbitraj, ne loveam geamantanele unul de celălalt. Să fim serioși! În Pipera ne-am mai întâlnit…”.
Ion Crăciunescu l-a atacat și pe Rareș Vidican, arbitrul din confruntarea dintre Sepsi și Hermannstadt, scor 1-1, despre care a spus că nu are ce să caute în prima ligă.
„Ce cauți cu unul din ăsta la Liga 1, cu domnul Vidican? Cum să nu vezi faultul ăsta. Îl calci pe picior pe un jucător căzut la pământ, ce înseamnă asta? Dacă îl nenorocești?
Nici nu trebuie să îl fi eliminat arbitrul, că asta e… n-a văzut, nu s-a descurcat, dar jucătorul trebuie să fie chemat la Comisia de Disciplină și să fie eliminat”, a mai spus Ion Crăciunescu, la TV DigiSport.