Liga 1· 1 min citire

Ionuț Lupescu a dezvăluit dacă va mai candida la FRF: ”Acum fac 55 de ani!”

Ionuț Lupescu nu se sfiește să afirme că „avem un campionat destul de slăbuț, și din această cauză, nici echipa națională nu e puternică”

Ionuț Lupescu nu se sfiește să afirme că „avem un campionat destul de slăbuț, și din această cauză, nici echipa națională nu e puternică”

Scris de Popescu Mihai Publicat: 5 mai 2023, 10:41

Ionuț Lupescu a candidat la alegerile FRF din 2018, dar a fost învins de Răzvan Burleanu.

Fostul jucător al naționalei României a fost întrebat dacă ar fi tentat să mai candideze.

El nu vrea în acest moment o funcție la FRF.

”Nu se pune problema să mai vin la FRF. Le-am oferit o dată posibilitatea oamenilor din fotbal de a-i ajuta, nu au dorit, este un subiect închis total. Deocamdată fac consultanță, vreau să muncesc mai puțin.

Acum fac 55 de ani și vreau să văd dacă mai fac fotbal sau și altceva. Beckenbauer spunea că după 75 de ani, totul este posibil. De aceea, am decis să iau un an sabatic, să mă gândesc la viitor”, a declarat Ionuț Lupescu, pentru playsport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News