Liga 1· 2 min citire

Ionuț Negoiță e sigur! Cum poate câștiga Dinamo titlul în SuperLiga

IONUȚ NEGOIȚĂ

IONUȚ NEGOIȚĂ

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 29 dec. 2024, 11:50

 

”În primul rând, sunt dinamovist, apoi sponsor. Sunt cu sufletul la Dinamo, altfel nu eram sponsor. Dacă nu eram fan al lui Dinamo... Surprinzător de bine s-a încheiat 2024.

La începutul campionatului, aș fi zis că jumătatea clasamentului ar fi o treabă bună. Dar puțin a lipsit să nu se intre în vacanță pe locul 1, ceea ce e neașteptat de bine.

Eu cred că e nevoie de 2-3 jucători bine aleși, care să vină cu un plus pentru echipă... În play-off e nevoie de mai multă consistență. La începutul sezonului aș fi zis că e un simplu foc de paie, dar echipa a căpătat consistență.

Dinamo are un antrenor foarte bun, e bine că oamenii de decizie au hotărât să-l păstreze în continuare. Au avut un feeling bun și au reușit să ia decizia corectă.

Dacă Dinamo va ajunge în play-off, va fi important, iar dacă va termina pe podium ar fi și mai important. E greu de realizat câștigarea campionatului, dar, de ce nu?! Ar fi o surpriză plăcută. Dar probabilitatea cred că e mică.

De data aceasta sunt câteva echipe apropiate ca valoare. Cele ce sunt acum în zona play-off au valoare relativ echilibrată. Orice e posibil. E greu de zis că este o favorită.

În fotbal se pot schimba lucrurile pe parcurs: echipe ce-au mers bine să piardă din viteză, iar cele ce n-au mers bine să prindă viteză”, a spus Ionuț Negoiță, potrivit gsp.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News