Rapid traversează o perioadă foarte dificilă.
Echipa nu câștigă și pare că nu se regăsește sub comanda lui Șumudică.
Jakub Hromada a vorbit recent despre Marius Șumudică.
”Este greu de spus dacă este nevoie de mai mult timp cu antrenorul fiindcă situația asta este de câteva luni la Rapid. Nu vorbim doar de ultimele șase săptămâni din momentul în care antrenorul a venit.
Nu este ușor pentru el și nu este ușor nici pentru noi, pentru oamenii din club, pentru că știți că am schimbat mulți jucători, am schimbat mulți antrenori, am schimbat multe sisteme de joc și încercăm să găsim cele mai bune idei și soluții pentru noi în fiecare zi, dar tot nu avem rezultate.
Nu cred că este vorba de antrenor, nu e vorba despre oamenii de la club, ci sper că este o parte din proces și trebuie să fim răbdători fiindcă am schimbat mulți jucători. Avem jucători noi, avem o echipă nouă, avem un antrenor nou și sper ca asta să fie parte din proces, iar în final lucrurile să fie bune”, a declarat Hromada.