Liga 1· 1 min citire

Kyros Vassaras, președintele CCA, analiză asupra situației VAR în Liga 1: ”Dintre acestea 16, au fost 4 greșite!”

Sistemul VAR a fost introdus în Premier League în 2019

Sistemul VAR a fost introdus în Premier League în 2019

Scris de Popescu Mihai Publicat: 10 sept. 2022, 15:48

Kyros Vassaras, președintele CCA, a analizat situația din Liga 1, după 10 etape cu arbitraj video în România.

”Atât eu, cât și toți membrii CCA, facem tot posibilul pentru a pregăti săptămânal cât mai bine posibil arbitrii, cu cele mai bune instrumente de pregătire. Cred că în acest prim sezon, așa cum se întâmplă peste tot în lume, vom mai avea unele greșeli, dar ele vor fi evitate în viitorul apropiat. Nu avem nici cel mai ușor campionat din Europa! Până acum, am avut 16 intervenții VAR în 64 de meciuri. Dintre acestea 16, au fost 4 greșite.

(Reporter: Așadar, un sfert…) Nu, cele 16 sunt doar intervenții VAR care au modificat decizia arbitrului! Pe lângă acestea 16, au fost 312 decizii corecte ale arbitrului, confirmate VAR! Incluzând, spre exemplu, 45 de ofsaiduri confirmate, dintre care 9 anulând goluri. Au fost 13 penalty-uri confirmate și alte 141 de faze în care nu a fost penalty”, a declarat Kyros Vassaras pentru playsport.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News