Laszlo Balint a devenit antrenorul Craiovei în această vară. El l-a înlocuit pe Laurențiu Reghecampf. Totuși, fostul tehnician de la UTA nu a reușit să îi mulțumească pe șefii Craiovei și este obligat să se califice mai departe în Conference League. Dinu Gheorghe, fostul oficial de la Rapid, susține că l-a avertizat pe Balint.
”Eu i-am spus că a greșit!”
”Care sunt jucătorii ăia mari la Craiova, care să îi poată pune pumnul în gură lui Balint? Cine? O gașcă care să spunem că e nemulțumită, dar nu văd niciun jucător la Craiova care să îi spună lui Balint: «Domne, ce faci tu nu e bine», pentru că… Cine? (n.r. Koljic, Gustavo?) Unde a jucat Koljic până să vină la Craiova? Mercenarii nu cred că… Ei vor să joace, să mai dea un gol… Nici Găman nu poate să îi spună lui Balint ceva și pe ton de scandal în vestiar. Nu se pune problema de așa ceva.
Balint a greșit că a mers la Craiova, asta e părerea mea. Eu i-am spus și lui. Pentru că e un club destul de greu, unde sunt destul de multe influențe colaterale. Rotaru este și el un om influențabil. E un Becali la o scară mai mică, din ce știu eu, deci e greu de lucrat acolo. Craiova e un club condus de un oraș, unde sunt fel și fel de tabere”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport.