Laszlo Balint, antrenorul echipei UTA Arad, a fost supărat pe evoluția jucătorilor săi după înfrângerea suferită vineri, în meciul cu Petrolul.
„Sunt foarte dezamăgit, mai mult decât dezamăgit, sunt supărat! Suntem într-o poveste fără sfârșit, indiferent de cine a fost antrenor, Poenaru sau Balint, se spune că pierdem puncte nemeritat. Dar merităm, pentru că nu ne concentrăm, suntem inconstanți, ratăm ocazii din doi metri, nu reușim să ne revenim! În vestiar lumea trebuie să tragă un semnal de alarmă foarte mare. Dăm dovadă de inconstanță, de aceea toată lumea din vestiar trebuie să bage capul în pământ si să sacrifice totul pentru club. Trebuie să-si dea seama la ce club joacă. De ce? Pentru că o echipă care se mulțumea cu un punct a reușit să ne bată! Pentru că astăzi Petrolul se mulțumea cu un punct. După aceea a fost ratarea noastră, nu imi explic cum se poate rata de acolo! Vorbim înainte că nu trebuie să îl lăsam pe Budescu să joace migea și exact asta se întâmplă. În defensivă, la gol, mi s-a părut o superficialitate totală. E important să folosim foarte bine aceste două săptămâni de pauză. Oricum, și barajul este o variantă, nu ne gândim încă la baraj, dar...”, a declarat Laszlo Balint.
Echipa Petrolul Ploiești a învins vineri, pe teren propriu, scor 1-0, formația UTA Arad, cu un gol marcat în minutul 90.