FCSB ocupă primul loc în clasamentul Superligii României, cu 38 de puncte, 11 victorii, cinci rezultate de egalitate și trei înfrângeri.
Clubul bucureștean a realizat două transferuri pentru perioada de mercato din iarnă, respectiv Luis Phelipe de la Poli Iași și Baba Alhassan de la FC Hermannstadt.
De asemenea, ”roș-albaștrii” au fost interesați de serviciile lui Marius Ștefănescu, jucător în lotul lui Sepsi OSK din iunie 2019. Contractul fotbalistului va expira la finalul sezonului 2025/26.
Laszlo Dioszegi, patronul covăsnenilor, a blocat transferul lui Ștefănescu la FCSB, și a dezvăluit că Sepsi OSK are nevoie de el și că nu își dorește oricum să îl cedeze pe o sumă mică.
”De Ștefănescu s-au interesat mai multe echipe inclusiv FCSB a dorit să-l transfere în vară. Momentan nu este de vânzare pentru că vrem să ne menținem lotul și parcursul echipei. În plus, el este 50% al echipei din Cluj și nu are rost să-l lăsăm să plece pentru o ofertă mică. Vedem în vară”, a spus Laszlo Diosezgi, potrivit iamsport.ro.