Liga 1· 2 min citire

Laurențiu Reghecampf, sfat pentru Becali

Laurențiu Reghecampf

Laurențiu Reghecampf

Scris de Popescu Mihai Publicat: 17 aug. 2025, 16:07

Rapid va juca în această seara contra celor de la FCSB.

Becali dorește să joace cu Dennis Politic atacant central, deoarece FCSB are probleme de lot cu jucătorii accidentați.

Înainte de meci, Laurențiu Reghecampf a analizat partida.

”Din punctul meu de vedere, atacantul este atacant (n.r. - Legat de declarația lui Becali, care vrea să îl folosească pe Dennis Politic număr 9 cu Rapid). Poți să improvizezi în anumite meciuri cu anumiți jucători… Este foarte important meciul din Scoția cu Aberdeen, dar la fel de important este și meciul din campionat cu Rapid.

Eu m-aș concentra la fel de mult pe ambele meciuri. Eu cred că echipa are substanță, are valoare să poată face față ambelor meciuri. Acum au noroc, joacă primul meci în deplasare și după acasă, au timp. Rapid este o echipă cu care FCSB se bate, și dacă le dai posibilitatea să se ducă la 10 puncte va fi mai greu să te apropii de ei. Este început de campionat, jucătorii încă nu sunt obosiți.

Dennis Politic poate juca atacant, a avut o execuție incredibilă cu Drita. Totuși, joci cu Rapid, meci important pentru moralul jucătorilor. O victorie cu Rapid ar fi foarte importantă pentru meciul cu Aberdeen. Aș face un mix în primul 11, aș juca și cu Bîrligea și cu Politic. Rapid - FCSB va fi mereu un meci deschis oricărui rezultat. Ambele echipe vor da maximum, vor dori să câștige.

Este foarte important pentru FCSB să nu piardă meciul acesta, iar dacă îl câștigă vor avea un avânt și mai mare pentru meciurile din play-off. FCSB va arăta altfel când toți jucătorii vor fi pregătiți. N-are nicio legătură că au jucat cu Drita. Jocurile din cupele europene au o anumită presiune. Te storc mental, sunt altceva decât jocurile din campionat.

Din punctul meu de vedere, Politic se apropie mai mult de un atacant decât Tănase. Nu văd alt atacant, dacă nu vrei să îl folosești pe Bîrligea”, a declarat Reghecampf potrivit fanatik.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News