CFR Cluj a învins joi seara, pe teren propriu, scor 4-0, pe ”U” Cluj, într-un meci din etapa a 21-a din Superligă.
La finalul meciului, Andrea Mandorlini a oferit mai multe declarații.
Antrenorul susține că echipa merita mai mult din ultimele meciuri, când nu a reușit să obțină cele 3 puncte.
De asemenea, italianul susține că este mulțumit de munca lui la CFR și că nu a discutat nimic cu patronul Neluțu Varga.
”Am câștigat în această seară un meci important, meritat, pentru că am marcat și puteam să marcăm mai multe goluri. A fost un răspuns bun din partea echipei mele.
Suntem bucuroși că am reușit să câștigăm ambele derby-uri (n.r. cu Universitatea Cluj) și să marcăm 8 goluri. Știu că noi facem o treabă bună aici și cred că meritam mai mult pentru ceea ce am arătat în ultimele partide.
Eu nu am vorbit cu patronul (n.r. Neluțu Varga), însă am auzit declarațiile lui. Rămâne munca mea, cea de antrenor, eu sunt mulțumit.
Urmează vacanța de Crăciun, vom merge acasă. Sunt mulțumit de ceea ce am realizat, dar nu sunt fericit că au fost discursuri care nu mi-au căzut bine”, a spus Mandorlini.