Rapid a remizat în prima etapă din noul sezon al SuperLigii României cu UTA Arad, în deplasare, scor 1-1.
Marian Iancu, fostul patron al clubului Poli Timișoara, a declarat că dacă prestația Rapidului din prima etapă va continua nu va obține un loc de play-off.
”E prematur să vorbim acum. E ceea ce au lucrat peste vară. Cu un sistem de joc adaptat transferurilor care s-au făcut, poate și mentalității antrenorului. După părerea mea, nu poți să aștepți prea mult de la sistemul ăsta vis-a-vis de obiectivul pe care îl ai. E un sistem defensiv prin excelență.
Să cauți să ataci cu Braun și cu Borza. E prea mult. Ești o echipă cu obiectiv, care trebuie să dai gol. Nu poți sta cu 6 jucători defensivi în teren și cu 2 atacanți și să aștepți pe traseul unui campionat să aștepți să aduni o medie de 2 puncte per meci cu un asemenea sistem de joc. Dar e timp să îl adapteze, să mai facă transferuri, dar acum e mult, mult prea defensiv pentru ce își dorește Rapid.
E un sistem pentru o echipă de locul 9-10 în campionat. În niciun caz de play-off”, a spus Marian Iancu, potrivit Fanatik.