Marinos Ouzounidis, antrenorul celor de la Universitatea Craiova, a reacționat la finalul meciului din play-off pierdut cu Sepsi OSK, scor 0-2.
După ce Craiova a pierdut al doilea meci consecutiv în play-off, Marinos Ouzounidis este de părere că în partida cu trupa lui Leo Grozavu, dacă echipa s-a ar fi înscris prima, ar fi controlat ulterior jocul.
Despre titlu, grecul spune că poate echipa sa nu este pregătită în acest sezon, iar lucrurile s-ar putea îmbunătăți în sezonul următor.
,,Am început foarte bine meciul, am avut șansa să înscriem primii. În acest tip de meciuri nu avem prea multe șanse de a marca. Dacă am fi înscris primii, am fi controlat altfel meciul. Primim gol la sfârșitul primei reprize, ne pierdem încrederea. Am avut un psihic slab azi.
Trebuie să lucrăm la acest aspect. Câteodată ține și de noi, dar și de calitatea adversarilor. Eu nu sunt mulțumit de reacția noastră din repriza a doua. N-am început bine repriza secundă, au venit și accidentările, a trebuit să jucăm cu Baiaram fundaș dreapta. Trebuie să ne regăsim încrederea, avem un meci foarte important duminică.
Poate că nu suntem pregătiți să luptăm pentru titlu. Putem îmbunătăți lucrurile, iar sezonul viitor ne putem descurca mai bine. Știu de ce echipa nu joacă așa cum mi-aș dori, însă nu pot să spun public. Atunci când ai șansa de a înscrie, trebuie să marchezi. Nu avem în acest moment o echipă care să reacționeze după un gol.
Nu mă pot plânge de jucători. Trebuie să reacționăm, să ne pregătim pentru următorul meci. Nu putem renunța, nu o vom face. În primul rând, trebuie să câștigăm pentru noi.'', a declarat Marinos Ouzounidis, la finalul jocului cu Sepsi.
În urma rezultatului din această seară, Universitatea Craiova rămăne pe locul 3 în play-off, cu 37 de puncte, în timp ce Sepsi rămâne tot pe locul 4, cu 33 de puncte în clasament.