FCSB este cea mai îndrăgită echipă din Superliga României, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP pentru agenția News.ro
33,4% dintre respondenți au precizat că FCSB-ul este echipa lor de fotbal preferată. Toate celelate 15 cluburi din prima ligă au adunat în total 27,3%.
Marius Lăcătuș s-a declarat sceptic cu privire la rezultat și a precizat care ar fi motivul pentru care ”roș-albaștrii” sunt cei mai iubiți jucători din România.
"Pe mine mă deranjează faptul că nu e trecută și Steaua acolo în sondaj. Probabil (n.r. că n-ar fi prins podiumul în cazul în care era inclusă), dar n-ai de unde să știi.
Eu cred că atunci când s-a întrebat 'Cu ce echipă simpatizați?', unii au zis Steaua, alții FCSB și poate s-a asimilat. N-avem de unde să știm.
Depinde și cum pui întrebarea. Dacă întrebi 'Cu ce echipă ții?', poți să răspunzi Steaua, iar cel care face sondajul să asimileze cu FCSB.
(...) Pe mine nu mă deranjează cu absolut nimic, fiecare e liber să aleagă echipa cu care ține. Asta e părerea mea, eu sunt alături de clubul Steaua", a spus Lăcătuș.