Mirel Rădoi, antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, este supărat că a pierdut ambele meciuri cu echipa clujeană, dar spune că nu are ce să le reproșeze elevilor săi.
„O săptămână urâtă la Cluj. Trebuie să acceptăm că CFR a fost mai bună. Dacă noi nu am marcat gol în două meciuri, înseamnă că e o echipa puternică. Înseamnă că și noi avem limitele noastre, iar în seara asta le-am arătat. În seara asta am simțit din primele minute că nu avem șanse aici.
Era chestie de timp până cineva lua roșu. Eu nu am vorbit de titlu, iau fiecare meci în parte. Am spus că după primele șase etape o să vedem.
Cea mai importantă partidă, acum, e cea cu FCSB, de acasă, unde, statistic vorbind, nu am pierdut nici un punct.
Nu am ce să le reproșez jucătorilor în momentul ăsta. Știm unde suntem. Trebuie să ne ridicăm, pentru că suntem căzuți și psihic și fizic.
Despre revanșă cu FCSB nu mai vorbim. Așa am spus și după primul meci cu CFR, că vrem revanșa, și uite ce a ieșit”, a declarat Mirel Rădoi după înfrângerea suferită de CS Universitatea Craiova luni seara, la Cluj, cu CFR, scor 0-2.
Echipa CFR Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea CS Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a treia din play-off-ul Superligii.