Neluț Roșu, jucătorul echipei Dinamo, regretă că a fost autorul autogolului care a decis soarta partidei disputate vineri seara, scor 0-1 cu Oțelul, la Galați, și crede că alb-roșii au puterea de a reveni și de a câștiga puncte.
„Joc slab făcut de noi în această seară! Bine, nici adversarul nu ne-a surprins cu nimic, știam jocul lor. A fost însă acea lovitură liberă pe care am deviat-o în poartă și așa s-a scris istoria meciului. Nu câștigăm puncte, dar nu ne abatem de la drum, ne-a mers sezonul trecut și o să ne meargă și sezonul ăsta. Eu cred că o să vină și victoria, jucăm un fotbal frumos. Trebuie să rămânem calmi și să analizăm ce s-a întâmplat. Suferim, dar o să revenim în următoarele partide. O să vină și acea pauză competițională. Sperăm să facem o figură frumoasă cu CFR. Le mulțumim fanilor, îmi pare rău că nu reușim să-i facem fericiți. Acest lcuru ne doare și pe noi.
Cred că dacă eram în atac și deviam acolo mingea, spre poartă, o dădeam cinci metri peste bară, așa am dat-o în vinclu! O seară neagră pentru mine”, a declarat Neluț Roșu.
Echipa Oțelul Galați a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formația Dinamo București, în deschiderea etapei a 11-a din Superligă. Victoria gălățenilor a venit după autogolul lui Neluț Roșu, din minutul 37.