Rapid a câștigat meciul cu Farul Constanța, scor 3-1, din etapa cu numărul 28 a Superligii.
La finalul meciului, Marius Șumudică a oferit mai multe declarații.
Antrenorul a a felicitat broda care a arbitrat partida câștigată de echipa lui.
"Am trăit-o la fel cum le-am trăit și pe celelalte. De când am venit, atât eu, cât și echipa ne aflăm sub presiune. Nu este ușor. Greu, greu, dar sunt mândru de ce am văzut astăzi, mândru de echipa mea, de acești băieți minunați care au demonstrat încă o dată că poartă cu cinste tricoul Rapidului. Este victoria lor, este victoria staff-ului care m-a înlocuit cu brio.
Mulțumesc și suporterilor care au bătut atâția kilometri pentru a fi alături de echipă. Sper din suflet ca această victorie să-i facă pe fanii rapidiști să vină alături de echipă și meciul următor (cu FCSB) să realizăm un record.
Eu sunt dirijorul, sunte cel care stă cu spatele la public, îmi dirijez orchestra. Eu n-am făcut nimic decât să mă pun în slujba lor. Ei știu ce însemnă că Rapidul pentru mine și asta vreau să le transmit și lor.
A fost un meci frumos, îi felicit pe cei de la Farul, se vede că sunt pe un trend ascendent, însă astăzi am fos mai buni.
Vreau să felicit brigada de arbitri, pentru că atunci când ai VAR ar trebui să verifici fazele. Tocmai de asta aș vrea să felicit", a spus Marius Șumudică la finalul meciului cu Farul.