Clubul Farul Constanța a anunțat, sâmbătă, că a obținut serviciile fundașului Mihai Bălașa.
Bălașa a semnat un contract valabil trei ani.
“Am venit cu gânduri pozitive, bune, de a juca cât mai mult și să ne îndeplinim toate obiectivele. Cantonament mai bun decât aici nu cred că puteam găsi în altă parte. Mă bucur foarte mult că am revenit. Aici mă simt ca acasă”, a declarat fotbalistul.
Născut la 14 ianuarie 1995, la Târgoviște, Mihai Bălașa este un produs al Academiei Hagi, evoluează ca fundaș central sau fundaș dreapta și debutul în Liga 1 a fost consemnat la 23.07.2012. De atunci a disputat 327 de partide în toate competițiile pentru FC Viitorul, FCSB, Sepsi, CSU Craiova, Crotone, Roma U19 și Trapani Calcio. Are, de asemenea, opt selecții la echipa națională a României.
Este triplu câștigător al Cupei României cu Universitatea Craiova (2021) și Sepsi Sf. Gheorghe (2022 și 2023), precum și triplu câștigător al Supercupei României cu Univ. Craiova (2021) și Sepsi Sf. Gheorghe (2022 și 2023).