Mike Maignan a fost victima unor insulte rasiste în timpul unui meci din Serie A, care a avut loc sâmbătă seara la Udinese.
Portarul francez nu a mai vrut să evolueze după ce a părăsit terenul, dar a revenit, deoarece nu a dorit să își abandoneze colegii.
"Nu am vrut să mai joc, le-am spus tuturor când am părăsit terenul, dar suntem o familie, nu puteam să-mi abandonez coechipierii", a declarat el pentru platforma DAZN. "Am fost furios, nu dezamăgit, pentru că nu este prima dată când trec prin asta. Coechipierii mei, staff-ul, toată lumea mi-a spus să rămân puternic și să dau răspunsul corect pe teren".
"Ceea ce s-a întâmplat a fost că atunci când am recuperat mingea pentru prima mea acțiune din meci, am auzit imitându-se țipete de maimuță și nu am spus nimic. Apoi s-a întâmplat din nou și le-am spus antrenorilor noștri și apoi celui de-al patrulea arbitru. Am spus că nu putem juca în acele condiții. Am luat apoi decizia de a ne întoarce pe teren și de a da cel mai bun răspuns posibil prin câștigarea meciului", a spus francezul